Nu toate nunțile sunt la fel

Ilinca și Claudiu au visat la o nuntă românească autentică iar noi am acceptat provocarea. Cadrul modest al unui cămin cultural din Brașov a fost pânza perfectă a unui tablou de nuntă menit să reconstituie atmosfera arhaică de la începutul secolului trecut.

Într-un decor care a purtat cu succes patina vremii datorită baloților de fân, pânzelor de in și bucatelor autentice, provocarea oricărui dj de nuntă ar fi armonizarea cu tematica în contextul în care muzica trebuia să se audă autentic, nu tare.

Dar echipa Full Events s-a angajat cu multă creativitate într-o tematică atât de interesantă, atât prin programul muzical, cât și prin atmosfera redată de schela cu lumini.

Oferta dj-ului a fost pe măsura ineditului concept. Evenimentul a debutat cu muzică arhaică și s-a indreptat subtil spre muzica populară din zona Întorsurii Buzăului, conectând invitații la ritmuri mai moderne prin romanțe și tangouri.

Programul a fost o încântare: prin mijloace moderne, preț de câteva ore, dj-ul i-a transpus pe oaspeți în atmosfera unică a nunților domnești, în care haiduci și fecioare deopotrivă se prindeau cu patimă în hore amețitoare.

Nuntă în stil occidental – Will și Iulia

Una din cele mai interesante nunți ale sezonului a fost una multi-culturală.  În atmosfera selectă a unui restaurant din Poiana Brașov, mirii și-au marcat începutul vieții de familie printr-o petrecere în stil englezesc cu elemente de tradiție românească.

De altfel, misiunea dj-ului a fost ca muzica să acomodeze o atmosferă familiară pentru numeroșii oaspeți englezi, fără a exclude momentele specifice unei nunți românești, astfel încăt aceștia să guste din tradițiile autohtone.

Seara a început cu discursul cavalerilor de onoare, un obicei englezesc care a instalat o atmosferă familiară și prietenoasă. S-au spus povești și s-a râs mult într-un cadru relaxat.

Dj-ul a mers pe o tematică interanțională cu accente englezești și tușe traditional românești. Într-o atmosferă de dineu, oaspeții au extins ringul, dansând la mese și chiar pe terasă, bucurându-se mai degrabă de o sonorizare de calitate decât de volum.

Relaxarea și buna dispoziție a celor 60 de invitați au imprimat amintirea unui eveniment extrem de reușit la care ne-am bucurat să luăm parte.

Nuntă festival – Alex și Cosmina

Am marcat debutul toamnei printr-o nuntă-festival în care ne-am implicat cu un entuziasm pe măsura provocărilor.

Povestea acestei  nunți s-a scris într-una din cele mai dificile săli de evenimente din punct de vedere al acusticii din Brașov. Aleasă pentru a acomoda 2000 de invitați, locația a impus instalarea celor mai performante echipamente de sonorizare pentru nuntă și o schelă de lumini absolut grandioasă, care s-au livrat cu o zi înainte, cu ajutorul a două autoutilitare și cu extra efort și dedicare din partea echipei Full Events.

sonorizare de calitate este întotdeauna primul nostru obiectiv pentru un eveniment reușit. În acest caz, capacitatea sălii ne-a pus la încercare resursele dar satisfacția a fost pe măsura provocărilor. Am susținut cu brio prestația live a Grupului Diaton de la Focșani, reușind să instalăm o atmosferă demnă de un festival, alături de colaboratorii noștri la acest proiect.

Sonorizarea și jocul de lumini care au întreținut atmosfera au fost realizate cu linia L’Acoustics, 4 monitoare de scenă, 2 linii de întârzieri pentru anularea ecoului și o schelă de lumini de proporții, cu o lungime de 10 m și lățime de 5 m. Urmând tradiția nunților din Brașov, luminile arhitecturale au făcut și ele parte din decor, alături de fumul greu care a marcat dansul mirilor și artificiile de interior cu flacără rece.

A fost un eveniment de referință pentru noi: o nuntă cu amploare de festival, de care ne vom aminti cu mult drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *