Analiza pieței imobiliare din Cluj la un an de pandemie: cresc vânzările de apartamente, costul chiriilor scade

La un an de la începutul pandemiei, piața imobiliară din Cluj e în creștere constantă. Astfel, în luna februarie, Indicele Blitz a arătat o creștere anuală de aproximativ 14% față de aceeași lună din 2020. În primele luni ale anului cifra de vânzări a agenției a crescut cu peste 60% față de perioada similară din 2020, depășind valoarea de 750.000 euro.

            ”Piața de vânzări apartamente cunoaște o revenire a nivelului prețurilor pe creștere începând de la finalul lunii decembrie. În mod normal, în ultimii ani, lunile februarie și martie scădeau progresiv ca și volum față de ianuarie, pe fondul sezonalității. Anul acesta a fost atipic, iar cifra de afaceri a companiei a crescut în februarie cu peste 70% față de 2020.  Creșterea este susținută pe toate segmentele principale -vânzări apartamente și vânzări case. Singurele segmente care au încă de recuperat sunt cele de spații de birouri, a explicat Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.

            Prețul mediu pe metru pătrat pentru un apartament de 2 camere ajunge în Cluj la 1.634 euro.

            Între zonele care au cunoscut în ultimele 2 luni creștere accelerată de prețuri sunt cartierele  Bună Ziua  (1.736 euro/mp), majoritar cu ansambluri nou dezvoltate, și cartierul Plopilor (2.230 euro/mp), datorită poziției optime lângă spații verzi, în proximitatea Someșului și cu acces facil către mai multe zone de interes ale orașului.

            Astfel, un apartament  cu 2 camere cu suprafața de 54 mp, aflat într-un bloc nou, la etaj intermediar, în cartierul Bună Ziua ajunge la 93.000 euro, iar un apartament în cartierul Plopilor, în bloc vechi modernizat, sare de 125.000 euro.

Scad chiriile în Cluj, interes în creștere

            Piața chiriilor cunoaște o revenire a volumului de cereri și implicit de tranzacții, pe fondul unor vești pozitive cu privire la reluarea activității în spațiile fizice a multor companii.

            Prețurile rămân la niveluri foarte avantajoase pentru cei interesați, cu o scădere medie de 22% față de luna februarie a anului 2020. Față de lunile anterioare există mici variații de plus-minus 3% pe cartiere, ca urmarefluctuației cererii și ofertei. a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz

            Astfel, pentru închirierea unui apartament de 2 camere, prețul mediu cerut este de 340 euro/lună. În zona centrală a Clujului prețurile pot ajunge la  407 euro/lună, față de un minim de 220 euro/lună în Florești.

Blitz este o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj-Napoca, prezentă pe piață de 11 ani, fiind înființată de Cătălin Priscorniță, cu o largă experiență în imobiliare.

Compania a crescut an de an, fiind în prezent cea mai mare din Cluj-Napoca și din Transilvania, având în 2020 peste 2.5 milioane de euro cifră de afaceri, și peste 150 de angajați și colaboratori, care au realizat peste 1000 de tranzacții totalizând mai mult de 65 milioane euro.

Blitz este membru fondator al Comunității Elitelor în Imobiliare din România (CEIR) și un reper de bune practici în industria imobiliarelor. În 2020, Cătălin Priscorniță, CEO Blitz a primit premiul de ”Leadership-ul anului în imobiliare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *