În luna iulie, reprezentanții EnVogue Residence au dat startul vânzărilor pentru a treia (și ultima) fază de construcție a proiectului din Bd. Iuliu Maniu, București. Unul dintre cele două tronsoane ale clădirii – a cărei structură a fost deja finalizată – va fi ocupat de apartamente de o calitate premium, iar celălalt va consta într-un hotel ce urmează a fi operat de Hilton, sub brandul Hilton Garden Inn.
„Credem că integrarea unui Hilton Garden Inn funcționează ca o recunoaștere a eforturilor noastre susținute de a livra produse imobiliare de o calitate realmente premium, respectând cu rigurozitate (și chiar depășind) normele legale din domeniul construcțiilor. La fel ca în celelalte două faze de construcție, noile apartamente EnVogue Residence vor prioritiza confortul, dar și siguranța rezidenților – făcând astfel o diferență reală în calitatea vieții acestora. Întreaga clădire a fost proiectată pentru a rezista la seisme de până la 8,9 grade pe scara Richter, urmând a dispune și de adăpost de protecție civilă. De aceleași standarde de siguranță se vor bucura, desigur, și clienții Hilton Garden Inn.”
Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence
Componenta rezidențială a noii faze de construcție va include 45 de unități locative (garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, precum și penthouse-uri), a căror livrare este estimată pentru vara anului viitor. Apartamentele vor beneficia de suprafețe peste media pieței, compartimentări inteligente și finisaje de calitate superioară. Toate locurile de parcare vor fi subterane, cu zone dedicate separat pentru hotel și locatari.
Ansamblul EnVogue Residence reprezintă o investiție în valoare de circa 40 de milioane de euro, derulată de un dezvoltator autohton pe Bd. Iuliu Maniu, nr. 586-590. Acesta are două faze de construcție deja finalizate – din care una cuprinde 169 de apartamente, iar cealaltă, 214 apartamente, pe lângă un total de 16 spații comerciale. Toate locuințele sunt încadrate în clasa de performanță energetică A: garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, precum și penthouse-uri și apartamente la parter, cu grădină proprie. Peste 90% din unitățile locative din ambele faze de construcție sunt vândute și locuite.
Amplasat într-unul dintre cele mai dinamice noduri urbane ale Capitalei, în proximitatea stațiilor de metrou Păcii și Preciziei, ansamblul imobiliar beneficiază de o poziționare excelentă. În vecinătate se află centre comerciale importante, unități educaționale, clinici, dar și numeroase săli de evenimente. Prin integrarea unui hotel Hilton Garden Inn, EnVogue Residence transformă proiectul din Bd. Iuliu Maniu într-un reper urban mixt, cu o multitudine de funcțiuni complementare ce contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei de vest a orașului.
Dotat cu soluții pentru producerea de energie verde, hotelul Hilton Garden Inn va răspunde unei cereri neacoperite de cazare, de business și de leisure. Acesta va avea 125 de camere, sală de fitness, restaurant, facilități pentru evenimente de business, dar și sociale, alături de parcare dedicată. Este conceput pentru a deservi atât clienți de business, cât și vizitatori în tranzit sau participanți la evenimentele organizate în apropiere.
Prin această ultimă etapă a proiectului din Bd. Iuliu Maniu, EnVogue Residence își confirmă viziunea de a construi mai mult decât locuințe, anume de a crea ecosisteme urbane relevante, în care calitatea vieții, accesul facil și serviciile integrate converg într-un stil de viață contemporan.
Despre EnVogue Residence
Cu o experiență de circa zece ani pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, dezvoltatorul autohton EnVogue Residence are un portofoliu de cinci proiecte finalizate, la care se adaugă unul aflat în curs de construcție, anume EnVogue Residence – Iuliu Maniu. Printre obiectivele avute în vedere de companie se numără, în primul rând, siguranța și confortul locatarilor, alături de accesul facil la mijloacele de transport în comun, respectiv la principalele puncte de interes ale orașului.