Turneul Bucovinei la Padbol devine tradițional!

Bucovina este recunoscută pentru ospitalitate, iar padbolul este indragit de tot mai mulți iubitori ai sportului. O combinație perfectă care atrage la acest turneu tot mai mulți practicanți, veniți din toate colțurile țării. 

Astfel, în weekendul 9 -10 iulie, Baza Sportivă Campo di Medici Rădăuți, a găzduit pentru cea de-a doua oară Turneului Bucovinei la Padbol. Au fost 2 zile intense, în care s-au jucat nu mai puțin de 34 de meciuri pe cele doua terenuri de padbol existente. 

Evenimentul a însemnat însă cu mult mai mult decât sport și competiție. Echipele participante, din Bucuresti, Craiova, Timișoara, Giurgiu, Targoviste, Cugir, Bârlad, Iași, s-au bucurat de o primire deosebită din partea organizatorilor, care le-au oferit toate condițiile ca să revină an de an în Bucovina.

Vrem să facem o tradiție din organizarea Turneului Bucovinei la Padbol

Acestea au fost gândurile primarului Municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, transmise la deschiderea evenimentului către toți participanții. 

Aleșii orașului, împreună cu proprietarii bazei sportive Campo di Medici (Irinel și Bebel Nanu, și asociatul Daniel Biholari) doresc sa faca o tradiție din organizarea acestui turneu. 

Elisabeta Gherghișan, Președintele Padbol România – coorganizator al evenimentului – felicită și susține această inițiativă.

Ionuț Plămadă, fost fotbalist și actual antrenor, nume important pentru comunitatea rădăuțeană, a fost și el prezent pentru a sprijini evenimentul. 

De la Botoșani, Florin Axinte, fost fotbalist cunoscut, a fost prezent și el la eveniment, cu gândul de a implementa padbolul în orașul său. 

Turneul a fost adjudecat de echipa formată din Olivian Surugiu și Victoraș Popescu. Locul de vicecampion a revenit echipei formate din Răzvan Ciobanu și Laurențiu Dinuică.

Este vorba despre același Laurențiu care, la primul Turneu al Bucovinei (2021) a devenit campion alături de actualul fotbalist al FC Botoșani, Mihai Roman. Ambele echipe sunt legitimate la clubul Flux Arena din Craiova, club ce antrenează cele mai bune echipe din țară.

Pe locurile 3 și 4 s-au clasat echipele din Târgoviște și Cugir, formate din Mihai Țiplic și Aurel Voicu, respectiv Aurelian Surd și Ovidiu Vasian.

Acesta a fost cel de-al treilea eveniment național al acestui an, parte integrantă din marele circuit Romanian Padbol Tour. Partenerii evenimentului au fost Alexandrion Group, Joma Sport, RADBURGGazon Sintetic by Hattrick Sport, , Atlantis GoldMonitorul de SuceavaBucovina TV RegionalPresa de AziMetropola TVSport Total FM.

Ceea ce este foarte interesant este faptul că evenimentele Romanian Padbol Tour atrag din ce în ce mai mulți iubitori ai sportului, chiar și orașe în care nu sunt inca terenuri de padbol instalate. Este cazul celor 2 echipe provenite de la clubul de fotbal City Iași, și al echipelor din Târgoviște și Ploiești.

Ranking National Romanian Padbol Tour

Este vorba de un clasament dinamic, actualizat după fiecare turneu, fiind influențat de participarea constantă, numarul de meciuri și game-uri câștigate.

Iată cum arată Topul celor mai buni 10 jucători  de padbol, dintr-un total de peste 120 de participanți în cei trei ani de Romanian Padbol Tour. 

Urmează Cupa României 2022 la Padbol, eveniment ce se va desfășura pe terenurile administrate de Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” din București.

La Cupă se pot înscrie echipe de jucători din întreaga țară, sistemul competițional fiind Grupe, urmate de meciuri eliminatorii și fazele finale.

www.padbol.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *