Municipiul Alba Iulia a predat amplasamentul către Tobimar Construct S.R.L. pentru realizarea lucrărilor aferente proiectului „Amenajare Parc Nord – Municipiul Alba Iulia – Cartier Micești – Orizont”, Cod SMIS 335579, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.
Proiectul este coordonat de ADR Centru și vizează execuția lucrărilor pentru amenajarea unui parc urban în cartierul Micești – Orizont.
La întâlnirea de predare a amplasamentului au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Alba Iulia, experți din cadrul Unității de Management al Proiectului și reprezentanții Norma Arhitectură și Urbanism S.R.L., proiectantul tehnic al investiției.
„Noul parc va fi un loc al albaiulienilor, în care copiii se vor juca în siguranță, se va putea face sport la orice vârstă, iar familiile se vor bucura de un mediu curat și plăcut. Un oraș frumos nu înseamnă doar clădiri și străzi moderne, ci locuri în care oamenii se simt bine, se întâlnesc și creează amintiri împreună”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Contractul de execuție a lucrărilor are o valoare de 9.831.868,16 lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 35 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, fără a depăși data de 27 aprilie 2029.
Proiectul prevede transformarea unei suprafețe de aproximativ 8 hectare într-un parc urban multifuncțional. Investiția va include spații verzi, terenuri sportive, zone de joacă, facilități pentru fitness în aer liber, alei permeabile și un sistem de gestionare a apelor pluviale.
Lucrările vor începe cu pregătirea terenului, delimitarea șantierului și reabilitarea zonelor afectate, inclusiv curățarea zonei de acces nord.
Planul investiției include realizarea unei rețele de alei pietonale permeabile, amenajarea acceselor principale și a unei parcări, precum și implementarea infrastructurii tehnice pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale.
Proiectul prevede amenajarea a două bazine de retenție și protejarea zonei umede prin intervenții minime și pasarele metalice suspendate. În zona centrală vor fi amenajate terenuri de sport, locuri de joacă, o zonă de fitness în aer liber și un pavilion multifuncțional.
În zona estică va fi realizată o barieră naturală din vegetație pentru reducerea impactului poluării fonice și protejarea habitatului existent.
Investiția include peste 73.000 de metri pătrați de spații verzi, mobilier urban, cișmele, rastele pentru biciclete, iluminat eficient energetic, toalete automate și sisteme de supraveghere.
Valoarea totală a proiectului este de 27.340.042,21 lei. Din această sumă, 21.109.894,24 lei reprezintă finanțare europeană, 3.228.572,05 lei contribuție de la bugetul național, 496.703,40 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului, iar 2.504.872,52 lei reprezintă valoarea totală neeligibilă, inclusiv TVA, suportată de beneficiar.
Sursa: Facebook Primăria Alba Iulia