Ritmul alert de viață și societatea în care trăim fac ca mașina să devină a doua noastră casă, iar parcă fără ea suntem legați și de mâini și de picioare. Din cauza faptului ca salariul minim și mediu din România au o valoare relativ mică, comparat cu alte state europene, vor face să nu putem să ne permitem să achiziționăm un autoturism nou, astfel majoritatea românilor deținem un autoturism cumpărat second-hand, cu mulți km și mulți ani vechime, făcând astfel să existe și multe probleme. Fiecare dintre cei ce deținem un autoturism am experimentat măcar o dată sentimentul acela, ca un gol în stomac, atunci când se strică o piesă extrem de scumpă ce trebuie înlocuită neapărat, iar până la salariu mai sunt multe zile.
Poate foarte mulți dintre noi ne panicăm, deoarece neavând mașină nu mai avem cu ce să ne deplasăm, nu mai avem cu ce ajunge la locul de muncă, iar service-urile auto, cât și magazinele de piese auto știm bine că nu fac reparații pe datorie până la salariu, iar prietenii și cunoscuții tăi nu au de unde să îți ofere suma de bani împrumut, sau poate îți este rușine să le ceri iar bani!
Soluția este mult mai aproape decât crezi! Da, ai auzit bine! Nu este nevoie nici măcar să te deplasezi; tot ce trebuie să faci, este să apelezi cu încredere la un IFN – da, ai citit bine, un IFN, o instituție financiară nebancară ce te va ajuta să ieși din probleme – să soliciți suma de bani de care ai nevoie și să le oferi o adresă de e-mail și un cont bancar în care să ți vireze banii solicitați.
Aș dori să îți mai reamintesc încă un scenariu neplăcut, care, dacă îți place să călătorești mult, cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată: pleci în concediu cu familia, la munte, sau la mare, sau într-o altă țară, îți stabilești de acasă, pe lângă itinerariu și obiectivele de vizitat, cel mai important lucru și anume un buget pentru tot concediul, însă ceea ce nu iei în considerare sunt cheltuielile neprevăzute; ești la jumătatea drumului, totul decurge conform planului și nimic rău nu se poate întampla, când dintr-o dată se aprinde un martor în bordul mașinii tale și observi că aceasta nu mai funcționează la parametrii normali. Nu știi la cine să apelezi, ești departe de casă, și nu poți ajunge la service-ul tău preferat, unde îi cunoști pe toți mecanicii; primul lucru la care te gândești este să iei o sumă de bani din bugetul alocat, să repari mașina pentru a putea continua călătoria și a ajunge la destinație, și să scurtezi din zilele de concediu. Greșit! Ce vor zice copiii și soția când vor afla că vă întoarceți mai repede decât era stabilit acasă? Soluția salvatoare este să cauți unul dintre cele 13 IFN-uri din România, și să soliciți chiar acum un credit online urgent, pentru a nu afecta bugetul familiei și a putea să îți continui liniștit călătoria.