5 lucruri care o să-i treacă prin minte atunci când te vede în rochia de mireasă


Chiar dacă bărbații știu că alegerea rochiei de mireasă este un aspect magic și important pentru viitoarea lor soție, motiv pentru care preferă să lase această sarcină pe deplin în atribuțiile lor, cert e că, momentul în care ei își vor surprinde partenera îmbrăcată într-o rochie care o pune în evidență pe deplin, le vor trece prin minte o sumedenie de afirmații.

Și, pentru că o femeie atunci când își alege rochia de mireasă își dorește nu doar să arate bine și să fie confortabilă, dar și să surprindă sexul opus, te poți folosi de toate aceste gânduri frecvente pe care le au bărbații, ca să-l surprinzi pe partenerul tău exact așa cum ai visat.

Se simte minunat în rochia aceasta!

Cel mai frumos lucru pentru un bărbat care își leagă destinele cu iubita vieții sale e să surprindă cât e ea de fericită și încrezătoare în rochia aleasă. Ori acest aspect ar trebui din start să-ți dea de înțeles că modelul și stilul ales trebuie să-ți evidențieze personalitatea pe deplin. Atunci când tu emani încredere și siguranță prin rochia de mireasa sirena sau printesa aleasă, și el se va simți mai puțin emoționat și stresant pentru pasul important pe care o să-l faceți împreună, iar starea de bine va fi contagioasă.

Este suficient de confortabilă pentru ea?

Dacă tot timpul ți-a fost gândul la o rochie amplă, o rochie de mireasă stil prințesă, o rochie cu o trenă imensă sau o rochie per ansamblu, bogată în material, partenerul nu va ezita să-și pună o serie obișnuită de întrebări, care ar putea afecta modul în care se va desfășura întreg parcursul zilei.

Ca prin urmare, este esențial să te asiguri că rochia la care ai visat și pe care o alegi, nu e doar spectaculoasă din punct de vedere estetic, dar în același timp e și suficient de comodă încât să te poți mișca în voie și să ai libertatea în a defila la brațul partenerului, a dansa etc.

Mă bucur că nu e prea mare și prea lungă!

Dacă ar fi să-ți întrebi jumătatea ce rochie preferă, majoritatea își vor face recunoscută aprecierea vizavi de o rochie cât mai simplă, lipsită de trenă sau cu una cât mai scurtă, și cât mai puțin bogată în material. Toate aceste detalii duc la un singur lucru – o rochie de mireasă confortabilă, la care mirele nu va trebui să-și facă griji că va face un pas greșit în timpul mersului sau al dansului și că o va deteriora sau că vei avea parte din orice alt considerent, de o experiență neplăcută.

Rochia ei se potrivește perfect cu costumul meu!

Ai fi impresionată să afli că, bărbații apreciază atenția la detalii. Iar dacă alegi o rochie în contrast cu costumul pe care acesta îl poartă, garantat va remarca gestul tău și va fi impresionat.

În baza acestui aspect, atunci când el alege un costum formal, tu te poți orienta către o rochie simplă și elegantă. Deopotrivă, dacă el optează pentru un smoking sau un frac, ai putea merge pe o alegere mai îndrăzneață sau pe o rochie cu detalii similare (de exemplu, costum brodat asortat la o rochie din brocard sau cu imprimeu jaquard).

Este cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată!

Ce au toți bărbații în comun în raport cu rochia de mireasă este faptul că, toți ajung în cele din urmă la aceeași concluzie – partenera lui este cea mai frumoasă și cea mai spectaculoasă femeie pe care au văzut-o în viața lor.

Iar lucrul acesta îi poate încuraja să reacționeze într-un mod surprinzător și sensibil în momentul în care te va vedea pentru prima dată.

Ca prin urmare, cea mai deosebită rochie de mireasă este cea care-ți conferă o apariență și un confort desăvârșit în momentul cel magic.